• DESCHIS L-V 07:00 – 15:00 | S-D INCHIS

Despre noi

Despre începuturi

Bun venit în lumea FTS

Suntem nerăbdători să îți spunem povestea noastră care sună cam așa; În anul 2009 printr-o sclipire de moment am început să facem intermediere produse de mobilier pentru horeca, iar câțiva ani mai târziu ne mândrim cu o linie de producție proprie, de toată frumusețea. Am știut că nu trebuie să ne limităm la mai puțin, că avem potențial să creștem și să fim parte din multe proiecte de design.

Despre Noi

Ce vă putem oferi

Ne-am specializat în producția de mobilier în mare parte horeca dar nu numai, care poate fi din lemn masiv uscat în uscatoare performante de ultimă generație, produse tapițate, dar și cele confecționate din placaj sau metal, lucru care ne permite să fim capabili în fața oricărei provocări date de clienții noștri. Produsele noastre pot fi personalizate după cerințele clientului atât la culori cât și la dimensiuni.

Experiență

În toți acești ani de evoluție am învățat că calitatea face diferența pe piață, de aceea încercăm să producem la cele mai înalte standarde. Suntem mândri să spunem că produsele noastre au ajuns în țări importante, precum ar fi Germania, Belgia, Olanda, Franța și știm că nu ne vom opri aici. Dacă te-am convins așteptăm să te cunoaștem și să aflăm cum putem să transformăm desenul tau în realitate.

Amet mattis vulputate enim nulla aliquet. Id porta nibh venenatis cras sed felis dictumst vestibulum rhoncus est.
This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Quick links